Prima Casa va fi exclusa din legea Darii in Plata

28 martie 2016
casamana.jpg
Programul guvernamental ”Prima Casă” va fi exclus din Legea Dării în plată.
„Prima Casă trebuie să iasă cu totul din mecanismul Legii dării în plată. Aici sunt două judecăţi: prima este aceea că beneficiarii creditului Prima Casă nu au nevoie să fie ajutaţi. Nu trebuie să încercăm să reparăm ceva ce nu e stricat.

Nu există dificultăţi de rambursare la Prima Casă pentru că programul a fost instituit după criză, deci imobilele se aflau la o valoare scăzută, nu au pierdut din valoare odată cu criza, iar persoanele care au luat credite nu au pierdut din venituri pentru că asta s-a întâmplat înainte de lansarea programului Prima Casă.

Al doilea motiv este că programul a fost de aşa manieră construit ca avansul să fie mic şi ratele să fie mici. Atunci programul este unul suportabil de persoane aflate la începutul carierei şi al vieţii şi au nevoie de ajutor.

Un alt motiv este că programul Prima Casă funcţionează. Băncile dau credite cu avans de doar cinci la sută, ceea ce e foarte puţin, doar pentru că primesc garanţia statului”, a declarat Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR.

Citește mai mult pe magazinuldecase.ro